Descriere

Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul Multimedia (înființat în 1996) organizează în format HIBRID, vineri 14 iunie 2024 – Concursul Studențesc Interactive Digital Media Student Contest 2024.

Interactive Digital Media Student Contest este o competiție studențească ce își propune să stimuleze creativitatea și spiritul de competiție în domeniul multimedia. Studenții vor avea ocazia să își prezinte cele mai interesante proiecte, dar și să interacționeze direct cu reprezentanți ai mediului economic, posibili angajatori ai participanților.

La competiție pot participa studenți la licență, master sau doctorat într-o universitate din România sau din străinătate, precum și elevii de liceu.

Se pot înscrie atât participanți individuali, cât și concurenți organizați într-o echipă.

Nu se impun limite cu privire la numărul de proiecte/aplicații înscrise în competiție sau la numărul de secțiuni la care se participă.

Concursul se va desfășura prin înscrierea în perioada 10 aprilie – 11 iunie 2024 (până la orele 23:59 în ultima zi), în data de 14 iunie 2024 având loc susținerea în format HIBRID (online sau la sediul Universității Politehnica Timișoara) de către studenți a proiectului realizat în fața juriului și a celorlalți participanți, jurizarea și premierea. Juriul este format din specialiști din universitate, din industrie și companiile care oferă premiile.

Concursul este deschis studenților de licență, masterat și doctorat, precum și elevilor de liceu, și aduce numeroase premii pentru câștigători, precum și interacțiunea directă a participanților cu potențialii angajatori. Juriul este format din specialiști din universitate, industrie și companiile care oferă premiile.

Proiectele pot fi orice tip de proiect multimedia, realizat de studenți fie ca activitate de învățare, fie ca activitate extra-curriculară independentă. Studenții trebuie să valideze corectitudinea și proprietatea intelectuală a proiectelor depuse.

Începând din acest an, concursul este deschis și studenților din E3UDRES2 https://eudres.eu/ Alianța Universităților Europene, cu proiecte dezvoltate fie în cadrul iLivingLabs, Bootcamps ca E3UDRES2, dar și proiectelor individuale care fac parte din activitatea de învățare din universitatea lor, în orice altă limbă (nu neapărat în EN, doar că prezentarea și descrierea trebuie să fie în EN).

 

Vă așteptăm alături de noi!

Centrul de cercetare în Multimedia CM funcționează în Universitatea Politehnica Timișoara din 1996 având activități de cercetare, dezvoltare, training și educație în domeniul tehnologiilor multimedia, audio-video, web și mobile. CM a dezvoltat parteneriate cu peste 40 de parteneri internaționali, universități, asociații, instituții europene și companii, dezvoltând 24 de proiecte internaționale, 11 proiecte naționale.

CM gestionează academic specializările de Master în Tehnologii Multimedia și Tehnologii, Sisteme și Aplicații pentru eActivități, direcția Multimedia în cadrul specializării Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații la nivel licență (învățământ la zi și învățământ la distanță), în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, precum și cursuri postuniversitare în domeniul e-Activități (e-Media, e-Afaceri, e-Guvernare, e-Sănătate).

REGULAMENT IDMSC 2024

Înscrierea online

  • Înscrierea online – până la data de 11 iunie 2024
  • Termen final predare proiecte: 13 iunie 2024. În funcție de tipul de material, transmiterea se va face prin email, ftp, link web, DVD/BD.
  • Evaluarea inițială a proiectelor de către organizatori: 13 iunie 2024
  • Susținerea proiectului realizat în fața juriului și a celorlalți participanți, Jurizarea, Premierea 14 iuniee 2024

Fiecare student sau echipă va avea la dispoziție între 5 și 10 minute pentru a prezenta proiectul în 14 iunie 2024. Neprezentarea proiectului atrage nejurizarea acestuia.

Studenții sau echipele participante vor prezenta materialele folosind resursele tehnice oferite de către organizatori sau (în funcție de nevoi) echipamentele personale (de exemplu, situația serverelor cu configurații speciale, etc).

Studenții își asumă responsabilitatea pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală a aplicațiilor sau a elementelor din aplicație înscrise în concurs.

Eligibilitatea proiectelor înscrise în competiție

  • Proiectele prezentate trebuie să fie realizate în exclusivitate de către studenți.
  • Se acceptă și proiectele care sunt deja în exploatare.
  • Subiectele tratate sunt la alegerea participanților. Nu se acceptă materiale care încurajează consumul de tutun, alcool, medicamente, droguri, precum și cele cu caracter sexual, violent sau politic.
  • Se impune respectarea drepturilor de autor.
  • Numărul realizatorilor unui proiect prezentat de o echipă poate fi de maxim 6; fiecare dintre ei trebuie să fi avut o contribuție în cadrul proiectului.
  • Un proiect poate fi realizat și de o singură persoană.
  • La înscrierea în competiție fiecare student / echipă participantă va depune și o declarație pe proprie răspundere cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Organizatorul nu îşi asumă răspunderea şi nu poate fi făcut responsabil pentru consecinţele aferente nerespectării drepturilor de proprietate intelectuală de către participanți.
  • Participanții trebuie să prezinte sursele proiectelor, ca dovadă că acestea le aparţin; în cazul în care nu ei sunt autorii lucrărilor, vor fi respinşi din concurs.
  • Autorii proiectelor își păstrează drepturile de proprietate asupra lucrării prezentate; nu se are în vedere efectuarea vreunui transfer de proprietate către organizatori de către câștigătorii sau participanții competiției.
  • În cadrul evaluării inițiale a proiectelor de către organizatori vor fi eliminate din competiție lucrările la care se constată existența unor deficienţe majore în materie de conţinut.

Predarea proiectelor se va face prin contact direct între echipă și organizatori, într-unul dintre formatele: email, ftp, link web, DVD/BD/USB.

Criterii de evaluare

Juriul va aprecia la proiectele prezentate următoarele aspecte:

Criterii generale:

  • aplicabilitatea
  • conținutul
  • originalitatea
  • optimizări / implementare / soluția tehnică folosită
  • gradul de inovativitate
  • grafica
  • modul de prezentare

Criterii particulare pentru fiecare secțiune: în funcție de specificul acesteia.

Juriul va fi format din specialiști din Universitate și din firmele partenere.

Se vor decerna premii la fiecare secțiune, precum și un mare premiu.

Informații IDMSC 2021: https://idmsc.cm.upt.ro/idmsc2021/

Informații IDMSC 2022: https://idmsc.cm.upt.ro/idmsc2022/

Informații IDMSC 2023: https://idmsc.cm.upt.ro/idmsc2023/

Mai multe informații: